Termoizolaţia suplimentară este punctul cheie în economisirea energiei în clădirile existente. Primele exigenţe aferente eficienţei energetice au fost formulate în anii 60 şi 70 ai secolului 20, într-o serie de ţări însă încă nu există încă suficiente cerinţe legale de eficienţă energetică la clădirile noi. În majoritatea ţărilor nivelul izolaţiei clădirilor este nesatisfăcător, acest lucru resimţindu-se mai mult în ţările în care statul subvenţionează cheltuielile la producţia de energie. Aveasta înseamnă că potenţialul economiei de energie la clădirile existente în toate regiunile lumii este substanţial.
De regulă la clădirile vechi există şi multe punţi termice ca urmare a întreruperilor din stratul izolant. În unele cazuri izolaţia iniţială nu a fost executată cu suficientă acurateţe. În alte cazuri punţile termice au luat naştere cu timpul, de exemplu pe motiv că pe izolaţia acoperişului au fost amplasate lăzi şi alte obiecte sau au fost montate puncte de iluminare sau alte instalaţii care au trecut prin izolaţie, întrerupând-o.
Rockwool a dezvoltat sisteme de izolare care reduc pierderile energetice ale unei clădiri, cum ar fi de exemplu sisteme foarte eficiente de izolare a acoperişurilor şi sisteme care asigură etanşeitatea clădirii.